Planul alimentar cu care oamenii ar putea trai mai mult si ar fi mai sanatosi. Medicii o numesc ”dieta ideala”

Dieta ideala pentru sanatatea planetei si a oamenilor, prezentata la mijlocul lunii ianuarie 2019 de o echipa de cercetatori presupune dublarea consumului de nuci, fructe, legume si injumatatirea cantitatilor de carne si zahar consumate, relateaza Reuters.

Daca populatia ar urma dieta pentru ”sanatatea planetei”, peste 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate anual, emisiile de gaze cu efect de sera ar fi reduse si ar putea fi conservate mai multe regiuni de uscat, apa si biodiversitate, sustin cercetatorii.

“Hrana pe care o consumam si felul in care o producem determina sanatatea oamenilor si a planetei, iar in momentul de fata nu procedam deloc cum trebuie”, spune Tim Lang, profesor la Universitatea din Londra, conducatorul studiului.

Asigurarea hranei pentru o populatie de 10 miliarde de oameni pana in 2050 sub forma unei diete sanatoase si sustenabile va fi imposibila fara transformarea obiceiurilor alimentare, imbunatatirea productiei de alimente si reducerea risipei alimentare, a spus acesta. “Avem nevoie de o revizuire semnificativa care sa schimbe sistemul alimentar global la o scara nemaivazuta pana acum”.

Multe boli cronice care pot pune viata in pericol, intre care obezitatea, diabetul, malnutritia sau diverse tipuri de cancer, sunt legate de o dieta saraca. Cercetatorii spun ca alimentatia nesanatoasa provoaca mai multe decese si boli in prezent in lume decat relatiile sexuale neprotejate, alcoolul, drogurile si fumatul laolalta.

Dieta planetara propusa de oamenii de stiinta este rezultatul unui proiect de cercetare care a durat trei ani, la solicitarea revistei de sanatate The Lancet si la care au participat 37 de specialisti din 16 tari, scrie Agerpres.

Consumul mediu de alimente precum carnea rosie si zaharul ar trebui redus cu 50%, in timp ce consumul de nuci, fructe, legume ar trebuie dublat.

Pentru anumite regiuni, ar fi necesare schimbari chiar mai drastice: locuitorii Americii de Nord, spre exemplu, consuma de aproape 6,5 ori mai multa carne rosie decat cantitatea recomandata, in timp ce oamenii din Asia de Sud mananca doar jumatate din cantitatea sugerata de dieta planetara.

Pentru reglarea consumului de legume care contin amidon cum ar fi cartoful sau maniocul ar fi nevoie de mari schimbari in regiunea Africii Subsahariene, unde oamenii mananca in medie de 7,5 ori mai mult decat cantitatea recomandata.

Cu ocazia prezentarii dietei la o conferinta de presa desfasurata miercuri, cercetatorii au recunoscut ca adoptarea acestei diete pe plan global este o speranta ambitioasa, cu atat mai mult cu cat exista o mare inegalitate in ceea ce priveste accesul la hrana.

“Peste 800 de milioane de oameni nu au hrana suficienta, in timp ce mult mai multi consuma o alimentatie nesanatoasa, care contribuie la deces prematur si boli”, a spus Walter Willett de la Universitatea Harvard din SUA.

“Daca nu reusim sa o implementam in totalitate, ar fi bine sa incercam sa facem cat de mult putem”, a completat acesta.