Exista 5 semne ca esti mai inteligent decat restul lumii

Multora dintre noi ne place sa credem ca suntem inteligenti. Deseori, mai inteligenti decat altii.

Altii, la randul lor, cred acelasi lucru despre ei. O astfel de atitudine cauzeaza probleme in viata, de la neascultarea sfaturilor pana la incercarea de a controla vietile celor „mai putin inteligenti”.

De asemenea, se crede de multe ori ca parametrii inteligentei constau in gradul academic, salariul sau coeficientul de inteligenta, scrie Descopera.

Desi acestea pot oferi indicii cu privire la nivelul de inteligenta al unui individ, nu este intotdeauna cazul – Bill Gates a renuntat la scoala si Einstein era corigent; chiar si asa, au reusit, cu ajutorul inteligentei, sa schimbe lumea.

Mai jos sunt noua indicii mai bune care pot sugera un nivel de inteligenta mai apropiat de cel real.

Poti rezolva probleme in viata reala?

Persoanele inteligente sunt capabile sa rezolve probleme in viata reala, care sunt foarte diferite de cele din culegerea de matematica, intrucat necesita o flexibilitate mai mare. Nicio problema nu este la fel ca alta, iar viata este de multe ori imprevizibila. O persoana inteligenta stie sa se adapteze fiecarei situatii si sa ia masurile si deciziile corecte.

Cunosti persoana potrivita pentru sarcina potrivita?

Este imposbil sa poti rezolva orice problema din lume. Totusi, o persoana inteligenta este capabila sa-si dea seama care ar fi persoana potrivita pentru rezolvarea problemei respective.

Cat de des reusesti sa iti atingi scopul?

Oamenii sunt de multe ori impinsi de mesaje motivationale goale precum „nimic nu este imposibil”, „poti sa dobandesti orice in viata” sau „fii intotdeauna pozitiv si optimist”. Lucrurile nu stau chiar asa, altfel supraomul lui Nietzsche ar fi fost o realitate. Oamenii inteligenti isi stiu limitele, cunosc domeniile unde exceleaza si domeniile unde nu se descurca. Astfel, stie ce sa evite si pe ce sa puna accentul, de aceea esueaza mai putin. Si atunci cand are un esec, omul inteligent este capabil sa invete din propriile greseli.

Esti creativ?

Inteligenta este imposibila fara creativitate. Un om fara creativitate este ca o masina care poate executa in mod eficient anumite functii pentru care a fost programata, dar nu poate face mai mult. O persoana inteligenta este creativa si pentru ca nu face de doua ori aceeasi greseala. Cand Thomas Edison a spus „nu am esuat. Am gasit 10.000 de metode care nu functioneaza”, nu se referea la perseverenta, ci la capacitatea de a gasi 10.000 de moduri pentru a face acelasi lucru.

Poti sintetiza cunostinte?

Se intampla deseori, asa cum am mentionat si la inceputul articolului, ca persoanele inteligente sa nu fi fost educate in cele mai prestigioase institutii. Altfel spus, persoanele inteligente nu isi pierd timpul si energia cu lucruri pe care nu le vor folosi niciodata, mai ales ca au abilitatea de a invata de la oricine. Au abilitatea de a folosi cunostintele acumulate indiferent de domeniu. Ei vad unitate in diversitate, asa cum si Einstein a spus „toate religiile, artele si stiintele sunt ramuri ale aceluiasi arbore”. Daca iti poti folosi cunoasterea de arta in stiinta si teoriile stiintifice in religie, esti inteligent. Daca nu poti vedea legaturile dintre lucrurile aparent diferite, nu poti fi numit inteligent.